Să fim mărturisitori prin cuvânt și faptă!

„Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri.” (Matei 10, 32)

Cine sunt eu, omul, ca să-L mărturisesc pe Domnul, căci „mari sunt lucrurile Lui, dovedite în toate vrerile Sale; mărturisire și măreţie este lucrarea Lui și dreptatea Lui rămâne în veacul veacului”. (Psalmi 110, 2-3) Domnul, Cel mărturisit de Scripturi, se descoperă „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) pentru ca vremurile cele ce nu-L vor cuprinde, ca pe Cel Ce este necuprins, toate să dea veșnic mărturie despre El, căci „ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopţii vestește știinţă; nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă.” (Psalmi 18, 2-3)

Pe Mântuitorul Îl mărește și mărturisește toată făptura și, mai mult decât aceasta, Însuși Dumnezeu Tatăl. Îl mărturisesc cerul și pământul și toate cele ce sunt în acestea, Îl mărturisesc îngerii, omul și chiar puterile întunericului. Despre El dă mărturie îngerul Gavriil, numindu-L „Fiu al Celui Preaînalt” (Luca 1, 33), Elisabeta, prin cuvintele adresate Mariei „binecuvântat este Rodul pântecelui tău” (Luca 1, 43), Ioan Botezătorul prin vestirea Celui ce va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Luca 3, 17) sau a „Mielului lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29) și mai presus de toate, Tatăl din ceruri al Cărui glas se aude la botezul în Iordan și în momentul Schimbării la faţă a Mântuitorului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22).

Am spus că-L mărturisesc puterile întunericului, căci omul cu duh de demon din Capernaum a strigat cu glas tare: „Lasă-ne-n pace! Ce ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi. Te știu eu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu” ( Luca 4, 34), dar și demonizatul din ţinutul Gherghesenilor: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuiești” (Luca 8, 28). Îl mărturisește natura, căci și „vântur ile și apa Îl ascultă”. (Luca 8, 25) Dar mărturisitor cu adevărat, spune Însuși Hristos, este „cel căruia Tatăl îi va da să cunoască” (cf. Luca 10, 22: „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul decât numai Tatăl și cine este Tatăl decât numai Fiul și cel căruia vrea Fiul să-i descopere”).

De aceea ne vom opri la episodul în care Iisus întreabă: „Cine zic oamenii că sunt?”. Mărturisirea lui Petru este una inspirată, nu declarativă, nu părelnică, nu întâmplătoare, nu omenească, precum a celorlalţi. Este una ce vine de la Tatăl și tocmai de aceea singura valabilă: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.” (Matei 16, 17) Iisus insistă asupra adevărului relatat: „Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri.” (Matei 16, 18)

Se cuvine ca și noi să devenim mărturisitori de Hristos, precum orbul din naștere ce a cunoscut adevărata dumnezeire pentru că nu s-a temut a vorbi despre Mântuitor înaintea fariseilor suferind ocara, jignirea și alungarea (Ioan 9, 1-38) sau ca sutașul roman care nu s-a cunoscut vrednic de a-L primi în casa sa pe Însuși Domnul (Matei 8, 5-10; Luca 7, 2-10) sau ca Petru, care recunoscând măreţia și puterea dumnezeiască a spus: „Doamne, ieși de la mine, că sunt om păcătos.” (Luca 5, 8) Sau putem avea îndrăzneala cea bună să-L mărturisim pe Hristos ca Domn al cerului, spunând cu tâlharul de pe cruce: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” (Luca 23, 42). Dar pentru toate acestea este necesară o mărturisire vie, prin cuvânt și prin puterea faptei, precum spune Sfântul Apostol Pavel „cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire.” (Romani 10, 10)

„A mărturisi credinţa, spune Nicolae Steinhardt, presupune curajul de a o proclama public, în faţa celorlalţi, de a nu te lepăda și rușina de Hristos și de credinţa ta. Pentru că nu credem în Hristos numai în calitate de fiinţă individuală, ci și de om în lume, de om printre oameni. Mărturisirea cu glas puternic e totuna cu o luare de atitudine, cu adoptarea unei ţinute, cu vădirea fiinţei noastre lăuntrice, arătând cine și ce suntem, de ce parte suntem, unde ne situăm, ce căutăm pe acest pământ, ce sens dăm prezenţei noastre în lume, cum ne definim, căci nu putem fi și cu Dumnezeu și cu Mamona… Să-L mărturisim pe Hristos cu orice preţ. Ăsta-i examenul, asta-i proba, asta-i judecata de apoi pe pământ: curajul, fermitatea, neclintirea, puterea de a privi Crucea” (N. Steinhardt – „Dăruind vei dobândi”).

Să luăm aminte, deci, la mărturisirea Crucii și a Golgotei, la mărturisirea martirilor și sfinţilor, la mărturisirea care cere iubire și jertfă!

Publicat de

brb.D.K.

ultimul.visator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.