În doi

Așezate-n palma înserării

stau chipurile noastre

mai albe

de cumințenie și gânduri

și mai plecate

de amintiri.

Parcă am sta

la umbra unui nuc

ce-și plânge amarul

din frunza

și din verdele

mai crud

decât dorul nenuntit.

Și-mi mai trec

din când în când

o mână

peste ochii tăi

aproape închiși

și mai adânciți

în gânduri

și-n seară.

Și din neclintitul trunchi

îmi fac genunchi

ca să-mi odihnesc

oboseala

din ochi și din gânduri

din întuneric și din frunză

din ieri și din azi

din noi.

Publicat de

brb.D.K.

ultimul.visator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.