Copil pierdut

Mi-am sprijinit capul pe umerii lunii

Și brațele pe umerii tăi

Și am adormit ca tăcerea nopții.

Doar flori de salcâm

În căderea sfioasă de mai

Îmi acopereau obrazul oval și trist

Nu mai știu dacă era al meu

Sau al tău

Sau al lunii.

Știu doar că era un obraz la fel de inocent

Ca al copilului deprins doar cu jocul

Și cu visele nevinovate.

Și azi mă întreb de ce

am uitat jocul

Și visul

Dar mai ales

De ce am pierdut copilul din noi.

Publicat de

brb.D.K.

ultimul.visator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.